Ministrul Justiției, Titus Corlățean, le-a spus, duminică, participanților la mitingul USL de la Iași, că Traian Băsescu „s-a folosit în mod rușinos și în interesul personal de sentimentele românilor de peste Prut”, spunând că aceștia merită „un viitor european alături de România”.
„Sunt opt ani de când ne conduce cineva care a pretins să va fi președintele tuturor românilor. Au fost închise peste 100 de spitale, medicii au fost invitați de acest om să plece din țară pentru un trai mai bun, profesorii și elevii au fost batjocoriți, pensionarii au fost batjocoriți, oamenii și-au pierdut locurile de muncă și le-au fost tăiate salariile pentru că acest om nu a dorit să se atingă de averile celor din cercul său de interese”, le-a spus Corlățean celor peste 15.000 de oameni adunați în Piața Unirii din Iași.
El a spus că, pentru a avea o viață mai bună și „o țară ca afară”, românii trebuie să se mobilizeze și să meargă la referendumul din 29 iulie pentru a spune „Da” demiterii lui Traian Băsescu.
„Nu am acceptat nici faptul că acest om s-a folosit în mod rușinos de sentimentele românilor din Republica Moldova, în interes personal. Frații din Republica Moldova merită un viitor european alături de România și merită ca Crin Antonescu și Victor Ponta să conducă România”, a mai afirmat Titus Corlățean.
Aproximativ 15.000 de persoane participă, duminică, la mitingul USL din Piața Unirii din Iași, la care sunt prezenți președintele interimar Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, Varujan Vosganian, Relu Fenechiu, Cristian Adomniției, Ecaterina Andronescu, Titus Corlățean, Romeo Stavarache, Daniel Constantin.
Oamenii, care au venit cu autocare din mai multe județe ale Moldovei, scandează „Jos Băsescu și au pancarte cu mesaje precum „Trimitem dictatorul cu vaporul”, „A mințit, demite-l”, „Da la referendum”.
Primul care s-a adresat oamenilor a fost primarul Iașiului, Gheorghe Nichita.
Sâmbătă, la Iași, în Piața Palatului Culturii, a avut loc un miting al PDL, la care au participat peste 10.000 de persoane. La acțiunea PDL au fost prezenți președintele suspendat, Traian Băsescu, care a venit împreună cu soția sa, liderii democrat-liberali și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.